Delta Dunării şi celelalte unităţi geografice adiacente au primit, de-a lungul timpului, mai multe recunoaşteri naţionale şi internaţionale din punct de vedere al protecţiei naturii. În 1938, Pădurea Letea, din Delta Dunării, a fost declarată Rezervaţie naturală. În perioada anilor 50 au mai fost declarate în Delta Dunării arii naturale protejate în suprafaţă totală de 40.000 ha. În 1978, zona Roşca – Buhaiova – Hrecisca a fost declarată Rezervaţie a biosferei. Din 1990, Delta Dunării şi celelalte unităţi adiacente a fost declarată Rezervaţie a biosferei, în cadrul Programului UNESCO „Omul şi Biosfera”. Tot în această perioadă, Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă, în cadrul Convenţiei Ramsar, iar o suprafaţă de 340.000 de hectare, au fost recunoscute ca parte a patrimoniului natural universal în cadrul Convenţiei UNESCO de protejarea a patrimoniului universal cultural şi natural.

Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, delimitat conform legii, are o suprafaţă totală de circa 580.000 de hectare şi este amplasat în sud-estul României, cuprinzând Delta Dunării propriu-zisă, Complexul lacustru Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii inclusiv zona inundabilă Somova-Parcheş, lacul Sărături-Murighiol şi zona marină cuprinsă între litoral şi izobata de 20m.

Teritoriul Rezervaţiei este amplasat pe teritoriile administrative a 3 judeţe: Tulcea (87,73%), Constanţa (12,23%) şi Galaţi (0,14%).

Din 2007, au fost identificate şi propuse în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică.